Власть меняется!

Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova l-a omagiat astăzi pe scriitorul, criticul şi filologul Ion Ciocanu, care pe 18 ianuarie curent a împlinit 70 de ani. Jovial, mucalit şi mai optimist ca oricând, omagiatul a primit flori, felicitări, complimente, a sărutat mâinile doamnelor şi a strâns prieteneşte mâinile colegilor care au venit să-l sărbătorească, dar şi pe cea a preşedintelui interimar, Mihai Ghimpu. E ştiut deja că dacă vine la o astfel de manifestare, preşedintele nu vine cu mâna goala, la Ciocanu a venit cu Ordinul Republicii şi cu o precizare: el nu dă distincţii oamenilor fără merite. Şi în cazul lui Ciocanu suntem de acord că e chiar aşa.

După discursul „fără cravată” a lui Ghimpu, a luat cuvânt preşedintele-gazdă, adică Gheorghe Duca. Nici el nu s-a lăsat mai prejos, deh, tot preşedinte e! Din numele Academiei i-a înmânat lui Ion Ciocanu distincţia „Dimitrie Cantemir” şi a ţinut să facă şi el o precizare, profitând probabil de prezenţa în sală a lui Mihai Ghimpu. Precizarea este următoarea: Academia de Ştiinţe a Moldovei nu a fost niciodată comunistă! Ea (Academia) a spus adevărul întotdeauna şi a apărat cu fervoare limba şi cultura română. Probabil acest lucru nu-l cunoştea până astăzi doar preşedintele interimar, ceilalţi, toţi laolaltă, au avut de nenumărate ori ocazia să se încredinţeze de asta.

Admirăm şi noi curajul lui Gheorghe Duca, mai bine mai târziu, decât niciodată. Atât doar că la conferinţă participau şi oameni care mai ţin minte declaraţiile preşedintelui din mandatul precedent. Şi din această cauză lumea în sală părea un pic stânjenită.

Mai mult decât atât, în timp ce academicianul Duca explica de ce Academia nu a fost comunistă, cineva îmi povestea o întâmplare de la una din şedinţele anterioare ale angajaţilor. În cadrul acestei şedinţe preşedintele le-a tras mâţa pe spinare savanţilor care au scris cărţi despre moldovenism anul trecut. Culmea, e vorba de cărţi a căror apariţie fusese coordonată cu chiar domnia sa şi cu prietenul lui din acea perioadă, Victor Stepaniuc.

E mai mult decât lăudabil când omul îşi calcă pe orgoliu şi recunoaşte că a greşit. Să greşeşti e absolut omeneşte. Să-ţi asumi un eşec e un pas pe care mulţi nu au curajul să-l facă. Situaţia e însă alta. Gheorghe Duca nu-şi pune cenuşă pe creştet, el pur şi simplu a schimbat placa după modelul: s-a schimbat puterea, schimbăm discursul. E bine când, în sfârşit, poţi spune adevărul fără să-l cosmetizezi, e minunat că de la tribuna Academiei se poate spune lucrurilor pe nume, dar bine ar fi să se renunţe la vechile obiceiuri, minciuna are picioare scurte şi mâini lungi, te ajunge din urmă oriunde te-ai cocoţa. Parafrazând, putem doar constata: preşedintele prietenii îşi schimbă, da năravul – ba!